Ilie Dumitrescu, fostul mare fotbalist al Stelei, a vorbit despre posibila revenire a lui Laurențiu Reghecampf la FCSB.
După ce Laurențiu Reghecampf s-a despărțit de Universitatea Craiova, iar în locul său a fost numit ca antrenor Laszlo Balint, s-a vorbit despre o posibilă revenire a sa la FCSB.
Laurențiu Reghecampf a mai antrenat-o pe FCSB în două rânduri, în perioada mai 2012 – mai 2014, respectiv decembrie 2015 – mai 2017, reușind să câștige patru trofee: două titluri de campion, o Cupă a României și o Supercupă a României.
Ilie Dumitrescu este de părere că această idee a revenirii lui Laurențiu Reghecampf la FCSB nu este plauzibilă, spunând că acum chiar niciun antrenor nu îl mai poate ține în frâu pe patronul Gigi Becali, iar fostul antrenor al Universității Craiova nu ar accepta condițiile puse de către patronul roș-albaștrilor privind implicarea la echipă.
„E mai bine să mergi pe continuitate, Reghecampf are un statut, a demonstrat, a făcut performanță, dar ar fi extrem de important pentru Reghecampf să se supună tratamentului lui Gigi Becali, să accepte condițiile lui Gigi Becali.
În trecut erau dialoguri, știa să gestioneze relația cu patronul, dar acum nu mai există nici tratament, nici unguent, nici medicament să îl convingi pe Gigi de anumite chestii. Se merge pe varianta asta și eu cred că e mai bine. Nu cred că Laurențiu Reghecampf ar fi acceptat anumite lucruri”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
„E treaba lui Reghe ce i s-a întâmplat la Craiova. Noi avem drumul nostru, iar el are drumul lui. Mustață este un tip mai sentimental și vă dați seama că el ține la Reghe, dar una e una și alta e alta, tată! Vreau să îl întrebați voi pe Toni Petrea dacă acceptă așa ceva? Păi, cât credeți că el o să mai stea antrenor la clasa a V-a? După ce faci facultatea, te mai întorci la clasa a V-a? Credeți că o să stea secund toată viața lui? Nu, tată! Omul e antrenor principal și a plecat pe drumul lui. Ce să fac eu cu doi antreori principali la echipă? Și, oricum am semnat contractul cu Toni Petre, la revedere! Nu are rost să vorbim de Reghecampf, că îl vrea Mustață sau nu mai știu eu cine… Dar, noi îl avem și pe Pintilii în echipa noastră de antrenori, iar eu zic că Toni Petrea principal și cu Mihai Pintilii secund este cel mai bun cuplu al meu posibil. Nu am ce să îi fac eu acum lui Reghe” – Gigi Becali, pentru ProSport
„E treaba lui Reghe ce i s-a întâmplat la Craiova. Noi avem drumul nostru, iar el are drumul lui. Mustață este un tip mai sentimental și vă dați seama că el ține la Reghe, dar una e una și alta e alta, tată! Vreau să îl întrebați voi pe Toni Petrea dacă acceptă așa ceva? Păi, cât credeți că el o să mai stea antrenor la clasa a V-a? După ce faci facultatea, te mai întorci la clasa a V-a? Credeți că o să stea secund toată viața lui? Nu, tată!
Omul e antrenor principal și a plecat pe drumul lui. Ce să fac eu cu doi antreori principali la echipă? Și, oricum am semnat contractul cu Toni Petre, la revedere! Nu are rost să vorbim de Reghecampf, că îl vrea Mustață sau nu mai știu eu cine… Dar, noi îl avem și pe Pintilii în echipa noastră de antrenori, iar eu zic că Toni Petrea principal și cu Mihai Pintilii secund este cel mai bun cuplu al meu posibil. Nu am ce să îi fac eu acum lui Reghe” – Gigi Becali, pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER